Echipa națională de junioare s-a reunit la Timișoara pentru primul stagiu de pregătire din actualul sezon. Reprezentativa U18 de handbal are un nou selecționer, pe Carmen Cartaș, fostul inter al Coronei Brașov, în prezent antrenor al formației de ligă secundă Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe. Carmen Cartaș l-a înlocui pe Marius Dănuleţ, cel care a preluat echipa CSMS Iași din Divizia A de handbal feminin. Echipa națională U18 a României este calificată la Campionatul Mondial din 2024.
„Stagiu de pregătire de la Timișoara se va încheia cu două partide amicale în compania echipei similare a Ungariei, la Szekszard, sâmbătă și dumnică. Din lot face parte și Ana Totoescu, portarul de 16 ani al Coronei Brașov care tocmai a avut parte de un debut de senzație în Liga Florilor. De asemenea, trei jucătoare pe Cartaș le pregătește la Sepsi, Maria Balint, Alexia Șerban și Martina Stan, au fost și ele convocate. „O provocare profesională foarte importantă. Naționala de junioare are în față un sezon la finalul căruia va evolua la Campionatul Mondial, în luna august a anului viitor. Vom lucra, în toată această perioadă, pentru ca echipa să crească de la o acțiune la alta și pentru a ajunge într-o formă cât mai bună la momentul Mondialului U18. Țin să le mulțumesc oamenilor din conducerea federației pentru această oportunitate, dar și celor de la Sepsi pentru susținere!”, a spus Carmen Cartaș, care lucrează la naționala de junioare cu Mihaela Ani-Senocico și Mihaela Ciobanu, alături de antrenorul federal Steluța Luca.
Oficialii lui Sepsi si-au dat acordul ca antrenorea echipei să lucreze si la FRH. Mai mult, Sorin Iordan Popica, șeful secției de handbal de la Sepsi, spune că este un „moment zero” în handbalul juvenil.
„Suntem onorați de numirea antrenoarei noastre Carmen Cuibar Cartaș la lotul național de junioare și o susținem necondiționat! Fosta mare jucătoare activează la clubul nostru din anul 2019, perioadă în care a antrenat la junioare 2, junioare 1 și acum echipa de senioare, în Divizia A, având performanțe notabile atât la Sepsi cât și în cadrul Centrului Național de Excelență din Sfântu Gheorghe. O recomandă caracterul, personalitatea, profesionalismul, dorința de a performa, corectitudinea și nu în ultimul rănd latura umană. Cunoaste foarte bine această generație, este o persoană implicată, cu viziune, cu puterea de a lua și a-și asuma decizii. Urmează o perioadă competițională încărcată, începând cu Trofeul Carpați și culminând cu Campionatul Mondial Women U18. Personal, mă bucură faptul că la lotul național de junioare tot staff-ul este compus din foste mari jucătoare, începând cu antrenorul federal și până la antrenorul cu portarii. Un act de normalitate, poate un moment zero în handbalul juvenil. Felicităm FRH pentru decizia luată și avem convingerea că selecția se va efectua strict pe criterii de performanță sportivă. O generatie cu un potențial enorm, arie de selecție suficientă, evenimente de mare anvergură, nu ne rămăne decât să le urăm succes și putere de muncă. Hai, România!”, a precizat și coordonatorul secției de handbal a Sepsi-SIC, Sorin Iordan Popica.
După ce s-a retras de pe teren, Carmen Cartaș a început să antreneze la ACS Transilvania Brașov, iar apoi a trecut la Sepsi in 2019 și la Centrul Național de Excelență de la Sfântu Gheorghe. Alături de echipele de junioare ale covăsnenilor și-a trecut în palmares o medalie de bronz (la U17, în 2021) și una de argint (la U19, în 2023), precum și o finală în prima Cupă a României dedicată junioarelor (2023), iar din această vară, alături de brașoveanul Eugen Ciulei pregătește tânăra formație Sepsi-SIC care joacă în liga secundă, Divizia A.
Nita Ioana (CSM Bucuresti), Roșu Anastasia (Rapid București), Totoescu Ana (Corona Brașov), Tunariu Beatrice (SCM Râmnicu Vâlcea), Mihăilă Daria (ACS Lucian Bute Galați), Niță Alexia (LT Liviu Rebreanu Turda), Rogoz Maria (Rapid București), Dina Andreea (SCM Râmnicu Vâlcea), Șerban Alexia (Sepsi-SIC / CNE Sfântu Gheorghe), Balint Maria (Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe), Bodijar Enrika (Rapid București), Constandache Denisa (ACS Lucian Bute Galați), Damian Teodora (LT Liviu Rebreanu Turda), Gavrilă Ana Maria (ACS Lucian Bute Galați), Avădanei Mălina (SCM Râmnicu Vâlcea), Stan Martina (Sepsi-SIC / CNE Sfântu Gheorghe), Lăcusteanu Eliza (CSM București), Trușcă Sara (SCM Râmnicu Vâlcea), Tulea Gabriela (Știința București / CNE Râmnicu Vâlcea), Nicula Ioana (CSM Târgu Jiu), Rotaru Florentina (Știința București), Soroceanu Maria (Rapid București)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER